Relaxa.md
Vezi coşul.

Ulei eteric de Melisă

Melisa sau Roinița (Melissa officinalis) este o plantă mediteraneană care a fost adusă de Romani în provincia Britania. Ea are flori galbene, foarte iubite de albine. De altfel, numele său este derivat din numele latin al mierii, iar în limba greacă semnifică de asemenea miere de albine. În mitologia greaca exista o povestire conform căreia albinele l-au hrănit pe Zeus când era copilaş cu miere, în timpul când mama sa zeiţa pământului Gheea îl ascundea de soțul său, zeul Chronos. Într-adevăr, mierea de roiniță este delicioasă, şi este foarte posibil ca aceasta să fi fost nectarul, hrana privilegiată a zeilor olimpieni.

În Evul Mediu, faimosul medic elveţian Paracelsus a numit melisa "Elixirul Vieţii" datorită efectului său calmant asupra inimii. În acea epocă, se credea că această plantă poate vindeca toate bolile şi că are efecte de re-întinerire. Melisa, cunoscută şi sub numele de "Balsam de Lămâie" (Lemon Balm) este numită de evrei "Bal-Smin" ceea ce înseamna "Regele uleiurilor". În secolul al XIV-lea, călugărițele franceze din Ordinul Carmelitelor au folosit melisa împreuna cu alte plante la prepararea unei ape tonice, iar în Anglia elisabetana a fost folosită la aromatizarea vinului.

Utilizare pentru trup şi suflet: uleiul de melisă este un ulei calmant, foarte util în tratamentul durerilor de cap sau migrenelor cauzate de stres asociate cu senzaţia de tensiune la ceafa şi umeri. Proprietăţile antispasmodice au efect de calmant cardiac, reducând palpitațiile când inima este supra-stimulată, obosită şi tensiunea este crescută pe fond nervos şi de stres. Acţiunea sa calmantă poate fi utilă şi în crizele astmatice pe fond nervos. Se face masaj, baie sau se foloseşte în candela. Melisa este benefică pentru sistemul digestiv în cazuri de flatulenta, dispepsie, diaree. Se face masaj local sau baie.

Efectul răcoritor este util în stări febrile, în special când sunt însoțite de stări de agitaţie şi nervozitate. Se utilizează sub formă de masaj, baie, candelă. Melisa este utilă persoanelor hipersensibile şi celor care îşi exprima emoţiile pregnant. Efectul său calmant, liniştitor, înălțător va vă ajuta la abordarea pozitivă a vieţii şi vă va uşura calea spre găsirea modalităţilor de exprimare a personalităţii, spre relaxare şi spre bucuria de a trăi.

Aromă: proaspătă, răcoritoare, matinală, tonifiantă, dulce, aminteşte aroma de lămâie, cu note florale, explozivă, violentă, înţepătoare, concentrată, foarte intensă ca miros.  

Metoda de obţinere: prin distilarea cu aburi a frunzelor şi vârfurilor mlădiţelor de melisă medicinală (lămâiţă) - Melissa officinalis L. (familia lamiaceelor - Lamiaceae), cu formulă de 0,01–0,04%.

Indicaţii: alergie, astmă, afecţiuni respiratorii acute, gripă, spasme ale stomacului şi intestinelor, migrenă şi dureri de cap, tendinţă de ameţeală, neurastenie, melancolie, insomnie, reducerea capacităţii de muncă intelectuală şi fizică, dereglarea ciclului menstrual, înţepături de insecte, herpes, erupţii purulente, pentru îngrijirea pielii grase şi problematice.

Greutate: 15 g
Preţ: 35lei

Asistenţă clienţi

Utilizarea site-ului